Cei 69 de pasageri ai cursei Carpatair Timișoara-Bergamo (Italia) care a aterizat de urgență, miercuri seară, la Timișoara, din cauza unui geam fisurat la cabina piloților, au fost îmbarcați într-o altă aeronavă a companiei și transportați la destinație, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Lucian Taropa, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că toți cei 69 de pasageri ai cursei Carpatair Timișoara-Bergamo (Italia), care a aterizat de urgență, miercuri seară, pe aeroportul timișorean, au fost îmbarcați într-o altă aeronavă a companiei și sunt transportați la destinație.
O cursă aerienă pe ruta Timișoara-Bergamo care decolase, miercuri, la ora 18.00, a aterizat de urgență, o oră mai târziu, pe aeroportul din Timișoara, pilotul solicitând să revină din cauza fisurării unui geam la cabină.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Lucian Taropa, declara că pilotul unei curse a companiei Carpatair care decolase miercuri, la ora 18.00, de la Timișoara spre Bergamo (Italia) a solicitat să revină de urgență pe aeroportul din Timișoara, din cauza unor probleme tehnice la aparatul de zbor, respectiv a fisurării unui geam de la cabina pilotului.
Potrivit sursei citate, aeronava a aterizat fără probleme la Timișoara, în jurul orei 19.00.
La bordul aeronavei se aflau 69 de pasageri, la aeroport fiind solicitați pompierii și Ambulanța, dar nu a fost nevoie de vreo intervenție.
Taropa mai spunea că, tot miercuri, o altă aeronavă a companiei Carpatair pe ruta Timișoara-Iași, care trebuia să decoleze la 13.25, nu a mai plecat de pe aeroportul timișorean tot din cauza depistării unor probleme de ordin tehnic. Cei 76 de pasageri ai acelei curse au fost urcați într-o altă aeronavă care i-a dus la Iași.